Semiconductori - PowerPoint PPT Presentation

About This Presentation
Title:

Semiconductori

Description:

Semiconductori Mecanica cuantic i func iile orbitale Starea solid cristalin Formarea benzilor n solidele cristaline Elemente semiconductoare – PowerPoint PPT presentation

Number of Views:536
Avg rating:3.0/5.0
Slides: 31
Provided by: loriAcade
Category:

less

Transcript and Presenter's Notes

Title: Semiconductori


1
Semiconductori
  • Mecanica cuantica si functiile orbitale
  • Starea solida cristalina
  • Formarea benzilor în solidele cristaline
  • Elemente semiconductoare
  • Alte combinatii semiconductoare
  • Aliaje semiconductoare
  • Sticle semiconductoare
  • Semiconductori oxidici
  • Semiconductori lichizi organici
  • Semiconductori necristalini

2
Mecanica cuantica si functiile orbitale
  • Primele studii asupra fenomenelor care fac
    posibila conductibilitatea în stare solida au
    fost facute de fizicianul olandez Hendric Antoon
    Lorentz. Acesta considera existenta unui câmp al
    ionilor care se manifesta în structura
    cristalului. Ulterior, pe baza acestei teorii,
    fizicianul austriac Wolfgang Pauli elaboreaza o
    teorie mecanic cuantica care justifica conductia
    pe baza prezentei unor benzi de energie. În 1926,
    fizicianul austriac Erwin Schrödinger elaboreaza
    mult mai cunoscuta teorie a functiilor de unda
    care se manifesta în orice sistem si care pune
    bazele matematice ale studiului cuantic al
    fenomenelor care se manifesta la nivel atomic.
  • Cazul cel mai simplu al ecuatiei Schrödinger este
    pentru o particula de masa m si energie E ce se
    misca unidimensional în directia axei x într-un
    câmp al carui potential este V(x), unde h este
    constanta lui Planck (h 6.6260810-34 Js) iar
    ? este functia de unda asociata miscarii
    particulei

3
  • Legatura între functia de unda si fenomenele
    observabile a fost facuta de Max Born prin
    analogie cu teoria ondulatorie a luminii, în care
    patratul amplitudinii unei unde electromagnetice
    este interpretat ca intensitatea acesteia, adica
    în termeni cuantici este o masura a
    probabilitatii ca un foton sa se afle în acea
    regiune. Daca ? este functia de unda (care poate
    fi o functie complexa) atunci unde
    conjugata complexa a functiei de unda, da
    densitatea de probabilitate a particulei.
    Probabilitatea se obtine prin înmultirea cu
    elementul de volum corespunzator.
  • Daca pentru electronul atomului de hidrogen
    scrierea si rezolvarea pe cale analitica a
    ecuatiei lui Schrödinger se poate face fara
    probleme, situatia se complica pentru atomii cu
    mai multi electroni si rezolvarea se face doar pe
    cale numerica.

4
  • Pentru atomii implicati în legaturi chimice locul
    geometric pe care se misca electronii se obtine
    prin suprapunerea functiilor de unda. Cel mai
    simplu exemplu în acest sens este molecula de
    hidrogen, pentru care functiile de unda ale celor
    doi electroni se scriu în forma
  • ? ?H1sA(1)?H1sB(2) ?H1sA(2)?H1sB(1)
  • unde indicele H1 indica ca functia de unda este
    corespunzatoare atomului de hidrogen cu un
    electron, indicele s de la forma orbitei acestui
    electron (sferica), A este primul atom al
    moleculei si B este cel de-al doilea, parametrul
    (1) exprima scrierea functiei de unda pentru
    electronul 1 al moleculei iar parametrul (2)
    scrierea functiei de unda pentru electronul 2.
    Semnul indica existenta a doua stari
    energetice, cea cu semnul corespunzând functiei
    de unda de legatura iar semnul corespunzând
    functiei de unda de antilegatura. Se stabilesc
    astfel doua nivele energetice corespunzatoare
    celor doua functii de unda. Pentru moleculele cu
    mai multi atomi exprimarea functiilor de unda
    este si mai dificila când rezulta un numar de
    nivele energetice în molecula egale cu suma
    numerelor de nivele energetice ale atomilor
    constituenti.

5
Starea solida cristalina
  • În cristalele monoatomice se stabilesc legaturi
    prin suprapunerea acestor functii de unda atomice
    pentru toti atomii ce compun cristalul. De
    exemplu pentru cristalul de germaniu, o proiectie
    plana a structurii acestuia este reprezentata
    alaturat.
  • Geometria spatiala a cristalului de germaniu este
    similara cu cea a diamantului, si celula
    elementara este cubica. În aceasta structura
    fiecare atom de germaniu stabileste câte 4
    legaturi cu atomi de germaniu vecini în
    structura, asa cum se poate observa din figura.
    Rezultatul suprapunerii functiilor de unda ale
    tuturor atomilor din cristal este aparitia unor
    benzi energetice care înlocuiesc nivelele
    energetice din moleculele cu mai multi atomi.

6
  • Rezolvarea exacta a sirului de ecuatii de unda
    este imposibila. De exemplu, pentru 1 cm3 de
    cristal, ar trebui sa rezolvam 1022 ecuatii. De
    aceea se apeleaza la un sir de aproximatii, ca
    aproximatia nucleelor în repaus (nucleele se
    misca cu o viteza mult mai mica decât a
    electronilor asa ca distributia spatiala a
    electronilor poate urmari instantaneu pozitia
    nucleelor), aproximatia unielectronica (metoda
    Hartree-Fock, energia de interactie dintre
    electroni se calculeaza ca intervenind între un
    singur electron si câmpul mediat al celorlalti
    electroni), teorema Bloch (pentru un cristal
    ideal oarecare este firesc sa se presupuna ca
    potentialul manifesta o periodicitate determinata
    de asezarea ordonata în spatiu a nucleelor).
  • Mai departe, pentru stabilirea benzilor de
    energie, alta aproximatie intervine, aproximatia
    electronului aproape liber (valoroasa în studiul
    metalelor) si aproximatia electronului puternic
    legat (pentru semiconductori si dielectrici).
    Aproximatia electronului puternic legat considera
    ca starea electronului din cristal nu difera cu
    mult de cea a electronului din atomul izolat,
    adica ca starea electronului din atom este
    perturbata putin de variatiile potentialului din
    cristal.

7
Formarea benzilor în solidele cristaline
  • Sa consideram un caz simplu, al unui cristal
    monodimensional, format dintr-un sir de atomi,
    fiecare având un orbital disponibil rezultat din
    functia de unda a atomului cu o anumita energie.
    Fiecare astfel de atom contribuie la formarea de
    orbitali moleculari (de legatura si
    antilegatura).
  • Fie un atom, notat (1). În figura urmatoare este
    ilustrata formarea orbitalilor moleculari prin
    apropierea succesiva de acesta a celorlalti atomi
    (2, 3, ...) din cristalul monodimensional. Figura
    a reprezinta starea energetica a orbitei în
    atomul initial (1). În figura b se ilustreaza
    aparitia unei orbite de legatura si a unei orbite
    de antilegatura, asa cum sugereaza ecuatia (2),
    pentru apropierea de atomul (1) a atomului (2).
    Figura c ilustreaza aparitia a 3 orbite (una de
    legatura, una de antilegatura si una
    intermediara).
  • Mai departe, figura d este corespunzatoare
    sistemului format din 4 atomi (1-4). Aplicând în
    continuare iteratia, prin trecere la limita se
    ajunge la formarea unei benzi (figura e). Cel mai
    înalt nivel al benzii de energie corespunde unei
    orbite de antilegatura iar cel mai coborât nivel
    unei orbite de antilegatura (figura e).

8
(No Transcript)
9
  • Daca atomii contribuie cu mai multe orbite (si
    energii) diferite s, p, d sau f atunci se poate
    ca prin suprapunerea orbitelor atomice sa duca la
    formarea a doua benzi energetice, separate
    printr-o zona numita banda interzisa (figura a).
    Se poate însa ca benzile permise rezultate din
    suprapunerea orbitelor atomice sa se suprapuna
    pentru a forma o singura banda permisa mai larga
    (figura b).
  • În functie de numarul de electroni implicati în
    legaturi de catre fiecare atom, se calculeaza
    completarea benzilor energetice cu electroni. La
    0 K nu exista agitatie termica si completarea
    energetica se face de la nivelul cel mai inferior
    catre cel superior.
  • În functie de popularea cu electroni a ultimelor
    benzi energetice la T 0 K se caracterizeaza
    conductia la T gt 0 K

10
  • Cristalele în care popularea cu electroni la 0 K
    se face prin completarea în întregime a unei
    benzi permise (figura a) sunt semiconductoare sau
    izolatoare. La acestea conductia este mica si
    creste cu temperatura (coeficient de conductie
    pozitiv).
  • Cristalele în care popularea cu electroni la 0 K
    se face prin completarea partiala a unei benzi
    permise (figura b) sunt conductoare. La acestea
    conductia este mare si scade cu temperatura
    (coeficient de conductie negativ)

11
  • Conductia se petrece prin promovarea electronilor
    de pe nivele energetice inferioare (complete cu
    electroni la 0 K în absenta câmpului exterior) pe
    nivele energetice superioare incomplete, acolo
    unde exista posibilitatea de deplasare datorita
    existentei orbitelor libere prin care acestia pot
    astfel sa se deplaseze.
  • Odata cu cresterea temperaturii pentru
    conductoare (figura c) conductia scade datorita
    agitatiei termice a nucleelor în structura
    cristalina, care mareste frecventa coliziunii
    dintre electronii de conductie si benzile
    energetice ale structurii (coeficient negativ de
    temperatura).
  • Odata cu cresterea temperaturii pentru
    semiconductoare si izolatoare (figura c)
    conductia creste datorita energiei termice
    primite de electronii din banda ocupata si
    posibilitatii de a promova pe o banda permisa
    superioara (coeficient pozitiv de temperatura).
  • Tot cu ajutorul reprezentarilor din figura
    anterioara se explica si supraconductibilitatea
    semiconductoarelor la temperaturi apropiate de 0
    K existenta benzilor interzise asigura
    capturarea electronilor de conductie pe nivelele
    superioare din benzile permise fara alta
    cheltuiala de energie în timp ce la conductoare
    (elementele cu un electron în ultima orbita Ag,
    Au, Cu, K, Rb, Cs, Na, Li, Al) incompleta ocupare
    a benzii permise face ca conductia sa se
    desfasoare în aceasta, însa mereu cu cheltuiala
    de energie, datorita tendintei acestora de a-si
    diminua energia prin coborârea pe un nivel
    energetic inferior.

12
  • Pe lânga conductia electronica în cristale apare
    si conductia de goluri, si anume golurile lasate
    de electronii legati prin promovarea la electroni
    de conductie pot fi ocupate de alti electroni si
    astfel se stabileste o conductie numita conductie
    de goluri. În cazul unui monocristal, aceste doua
    fenomene nu pot fi discriminate. Fenomenul este
    însa mult mai clar pentru cristalele impurificate
    cu atomi straini.

13
  • Atomii straini inserati în structura
    monocristalului vor aduce o contributie proprie
    la benzile permise ale structurii. Prezenta
    electronilor suplimentari asigura o conductie
    electronica (n) iar lipsa electronilor asigura o
    conductie de goluri (p). Din acest punct de
    vedere, doua situatii sunt reprezentative pentru
    semiconductori

14
Elemente semiconductoare
  • Urmatoarele elemente (ordonate dupa grupe) au
    proprietati semiconductoare tipice
  • Grupa 3 B
  • Grupa 14 C (diamant), Si, Ge, Sn (Sn-ß)
  • Grupa 15 P (P negru), As, Sb (depus în vid)
  • Grupa 16 S, Se, Te
  • Grupa 17 I.
  • Largimea benzilor interzise în monocristale

15
Combinatii binare semiconductoare
  • Diferite elemente se pot combina pentru a forma
    compusi care apoi cristalizati sa aiba
    proprietati semiconductoare. Combinatiile binare
    (compusi chimici în a caror structura moleculara
    intra doua tipuri diferite de atomi) sunt
    prezentate în continuare.
  • Cele mai importante combinatii binare
    semiconductoare sunt de forma A13B15 unde A13
    este unul din elementele grupei 13 (B, Al, Ga,
    In, Tl) iar B15 unul din elementele grupei 15 (N,
    P, As, Sb, Bi). Aceste combinatii îsi mediaza
    numarul de electroni la numarul de electroni al
    elementelor grupei 14, ceea ce face ca structura
    cristalina si proprietatile semiconductoare sa
    fie asemanatoare cu ale elementelor grupei 14.
    Dupa cum se poate observa din tabelul cu benzile
    interzise, borurile si nitrurile au un pronuntat
    caracter dielectric (?E mare). De asemenea, ele
    au o mare stabilitate si duritate.
  • Dintre combinatiile A14B14 doar SiC prezinta
    interes pentru semiconductibilitate. El prezinta
    doua forme alotropice a-SiC si ß-SiC.
  • Compusii semiconductori de tipul A22B14 se
    formeaza între Mg si Ca (A Ca, Mg) si elemente
    ale grupei 14 (B Si, Ge, Sn, Pb). Compusii
    magneziului au si proprietati termoelectrice si
    fotoelectrice deosebite si se folosesc de
    asemenea ca catalizatori în sinteze organice.

16
  • Dintre compusii de tipul A31B15 prezinta
    proprietati semiconductoare Li3Bi, Cs3Sb si
    Cs3Bi.
  • Au fost studiate si proprietatile semiconductoare
    ale compusilor de tipul A1B15, cum este cazul
    NaSb, KSb si CsSb.
  • Proprietatile semiconductoare ale compusilor de
    tipul Ax(2)By15, unde A(2) este un metal cu
    valenta 2 au fost descoperite înainte de cele ale
    germaniului si siliciului.
  • Compusii semiconductori de tipul A(2)B16 au
    proprietati electrice si optice deosebit de
    interesante. Sulfura de zinc (ZnS blenda, ZnS
    würtzit) se apropie în ceea ce priveste valoarea
    benzii interzise de un izolator. Si
    rezistivitatea electrica are valori mari pentru
    acest compus 108 1014 Ocm. Ei prezinta
    interes stiintific si aplicativ deosebit
    (fotorezistori, celule solare, etc.). Compusii de
    tipul A14(2)By16, adica sulfurile, seleniurile si
    telururile de Ge, Sn si Pb prezinta importante
    proprietati fotoelectrice si de redresare. În
    anumite conditii unii compusi din aceasta clasa
    ca GeSe prezinta o dependenta de temperatura a
    conductibilitatii electrice ca la metale
    (coeficient negativ de temperatura). La acesti
    compusi apar abateri de la stoechiometria 11,
    modificare ce influenteaza puternic proprietatile
    electrice (modifica în limite largi valorile
    rezistivitatii electrice, concentratiei si
    mobilitatii purtatorilor si chiar tipul de
    conductie).

17
  • Compusii de tipul A215B316 au structura
    cristalina cu simetrie joasa (structuri
    monoclinice sau romboedrice) si din acest motiv
    prezinta o puternica anizotropie a
    proprietatilor. Monocristalele acestor compusi
    sunt formate din lanturi si straturi de atomi.
    între atomii aceluiasi lant sau strat se
    stabilesc legaturi covalente, iar între straturi
    si lanturi legaturile sunt Van der Waals. De aici
    rezulta puncte de topire mici, si tehnologiile de
    fabricatie a semiconductorilor bazati pe acesti
    compusi exploateaza acest avantaj. Ei se obtin
    prin sinteza directa a componentelor în capsule
    din cuart închise. Din acelasi motiv, au
    proprietati termoelectrice de mare interes
    (termoelemente, frigidere). Valoarea Seebeck este
    coeficientul de temperatura al conductibilitatii.
  • Compusii de tipul A213B16 au defecte de
    structura. În functie de metoda de preparare si
    tratamentul ulterior esantioanele preparate
    prezinta diferite concentratii de defecte
    structurale atomi lipsa, atomi interstitiali,
    neuniformitati. Majoritatea acestor compusi
    cristalizeaza într-o retea în care 1/3 din
    pozitiile ce ar reveni atomilor A13 sunt vacante
    si fiecare al 3-lea nod al structurii spatiale
    ramâne vacant. Datorita acestei regularitati a
    defectelor, ele se numesc vacante
    stoechiometrice. În comparatie cu celelalte
    tipuri de defecte, defectele stoechiometrice sunt
    stabile cu temperatura.
  • In2Te3 prezinta doua forme de cristalizare (a si
    ß) si tranzitia a ? ß se petrece când temperatura
    atinge valoarea de 550 ºC. Mobilitatile
    purtatorilor de sarcina sunt mici si depind putin
    de temperatura si sunt putin influentati de
    prezenta impuritatilor în structura (prezenta a
    1 Mg, Cd, Hg, Si, Ge, Sn, Cu nu modifica tipul
    conductiei).

18
  • Între elementele grupelor 13 si 16 se pot forma
    si compusi de tipul A13B16, cu proprietati
    semiconductoare tipice.
  • Conductia prin goluri, valorile mari ale
    coeficientului Seebeck sunt caracteristici ale
    acestor compusi folositi în special pentru
    generatoarele termoelectrice.
  • Elementele tranzitionale pot forma compusi
    semiconductori, numiti compusi cu metode de
    tranzitie. Studii sistematice asupra acestora au
    început în anul 1960. Principalele
    particularitati deriva din prezenta orbitelor d
    incomplete. Acesti compusi deschid un nou domeniu
    în tehnica materialelor semiconductoare la
    temperaturi înalte. Au fost studiati FeSe2,
    FeTe2, MnTe2, CrTe2, CoSb3, CrS, CrSe, CrTe,
    MnTe, FeTe, FeS.

19
(No Transcript)
20
(No Transcript)
21
(No Transcript)
22
Alte combinatii semiconductoare
  • Se obtin compusi semiconductori si prin
    amestecarea a mai mult de doua elemente, cum este
    cazul compusilor ternari si cuaternari.
  • Studiindu-se structura cristalina a compusilor
    semiconductori binari s-au observat o serie de
    regularitati care au servit apoi la descoperirea
    de noi materiale semiconductoare.
  • Un exemplu în acest sens este si corelatia în
    proprietati si structura pentru seriile
  • Ge, GaSe, ZnSe, CuBr a-Sn, InSb, CdTe, AgI
  • Mg2Si, Mg2Ge, Mg2Sn, Mg2Pb
  • Se obtin compusi ternari si cuaternari în mod
    uzual prin substitutii în structura unor compusi
    binari analogi. De exemplu, substituind Ga cu In
    si Ge în structura GaAs (?E 1.35 eV) se obtine
    InGeAs2 (?E 1.1 eV).
  • Compusii cuaternari studiati pâna în prezent
    sunt Cu2FeSnS, Cu2FeSnSe4, Cu2FeGeSe4,
    Cu2NiGeSe4, Ag2CdSnTe4, Cu2ZnSnTe4 si Cu2ZnGeSe4.
  • Nu se pot însa obtine compusi cu numar mare de
    componenti deoarece odata cu cresterea numarului
    de atomi, structura devine instabila.

23
(No Transcript)
24
Aliaje semiconductoare
  • Daca la compusii semiconductori compozitia era
    bine definita printr-un raport de numere întregi
    de combinare aliajele semiconductoare sunt
    materiale caracterizate prin compozitii variabile
    într-un domeniu larg. Sunt 3 categorii de aliaje
    semiconductoare între semiconductori elementari,
    între semiconductori elementari si compusi
    semiconductori, între compusi semiconductori.
  • Dintre aliajele între semiconductori elementari
    au fost studiate în special aliajele B-Si, C-Si,
    Ge-Si, Ge-Te
  • B-Si Borul influenteaza mult proprietatile
    semiconductoare ale Si. Introducerea în
    monocristalul de Si a 510-4 B determina o
    micsorare a rezistivitatii de 2105 ori. Daca
    continutul de B este de 0.1-1.0 coeficientul de
    temperatura al aliajului devine pozitiv. Adaosul
    de B confera Si o conductie de tip p.
  • C-Si Amestecul dintre C si Si duce la formarea
    unui aliaj stabil cu remarcabile însusiri
    semiconductoare.
  • Ge-Si Aliajul Ge-Si are o importanta deosebita.
    Dependenta de compozitie a largimii benzii
    interzise (figura), a mobilitatii purtatorilor de
    sarcina si stabilitatea la solicitari termice
    permite utilizarea aliajelor Ge-Si la o gama
    larga de dispozitive semiconductoare. În aceste
    aliaje se îmbina avantajele Si (buna stabilitate
    termica) cu cele ale Ge (lucru la frecvente
    înalte).

25
  • Ge-Te S-a constatat ca un continut de 0.1 Te în
    aliajul Ge-Te conduce la o foarte mare crestere a
    conductibilitatii electrice si la o diminuare a
    coeficientului Hall datorita defectelor
    structurale locale în structura cristalina a
    aliajului.
  • Aliajele dintre compusii semiconductori în
    general sunt complet miscibili în orice raport de
    combinare si formeaza solutii solide la
    cristalizare. Formarea solutiilor solide omogene
    este favorizata de diferenta de
    electronegativitate mare a atomilor constituenti
    si de diferenta mica a razelor atomice.

26
Sticle semiconductoare
  • Studii efectuate pe diferite aliaje de compusi
    semiconductori arata ca nu toate au structuri
    cristaline, ceea ce este pus în evidenta prin
    prezenta unui interval de înmuiere în locul
    temperaturii de topire. Aceste aliaje au
    aplicatii de natura fotoelectrica si
    termoelectrica si majoritatea au conductie p.
  • Formula generala a acestor aliaje este
    (a)A(1-a)B, unde A Te2Se3, Tl2SAs2Se3,
    Sb2Se3, Tl2Se3, As2Te3, As2S3, Sb2S3 si B
    As2Se3, Tl2SeAs2Te3, Tl2TeAs2Se3.

27
Semiconductori oxidici
  • Înca din 1926 a fost construit redresorul cu
    CuO2, iar în 1930 se construieste un fotoelement
    cu acelasi CuO2. Ulterior au fost descoperiti si
    alti oxizi cu proprietati semiconductoare ZnO,
    TiO2, UO2. Se împart în semiconductori oxidici
    binari, feromagnetici, feroelectrici.
  • CuO2 are largimea benzii interzise de 1.5 eV si
    poseda o conductie de tip p datorita excesului de
    oxigen peste compozitia stoechiometrica normala
    (CuO).
  • UO2 poseda în conditii normale o conductie de tip
    p si datorita stabilitatii termice si
    coeficientului termic al conductibilitatii
    electrice mare a fost primul material
    semiconductor pentru confectionarea
    termistoarelor.
  • ZnO si CdO au conductii electronice iar
    proprietatile electrice sunt mult influentate de
    excesul de oxigen peste compozitia
    stoechiometrica.
  • Semiconductorii feromagnetici (discutati la
    ceramici) clasifica dupa structura (tabel)
  • Principalii semiconductori feroelectrici sunt
    BaTiO3, CdTiO3, PbTiO3, PbZrO3, PbHfO3,
    (PbBa)SnO3, KTaO3, NaNbO3, KNbO3, PbNb2O6,
    PbTaO6, Pb3MgNb2O6, PbScNb2O6, Pb2ScTaO6,
    Pb2FeNbO6.

28
(No Transcript)
29
Semiconductori lichizi organici
  • Elemente semiconductoare îsi pastreaza
    proprietatea de semiconductibilitate la topire.
    Este cazul Se si Te. Se devine lichid la 217ºC si
    îsi îmbunatateste proprietatile semiconductoare
    (energia de activare scade de la 2.3 eV la 1.7
    eV, rezistenta creste de 3104 ori. Îsi pastreaza
    proprietatile semiconductoare pâna la 800 ºC. Te
    se topeste la 452 ºC si pastreaza proprietatile
    semiconductoare pâna la 550 ºC, dupa care capata
    caracteristici metalice.
  • Te2S3, Bi2S3, Sb2S3, Sb2Se3 prezinta doar
    variatii mici ale rezistivitatii electrice la
    topire si au caracteristici semiconductoare si în
    faza lichida.
  • Substantele organice pot fi buni semiconductori.
    Sunt semiconductori substante organice din clase
    foarte diferite naftalen, antracen, compusi
    aromatici policiclici, compusi aromatici cu azot
    în molecula, coloranti, ftalocianine, compusi
    macromoleculari cu legaturi duble conjugate,
    complecsi cu tranzitie de sarcina, radicali
    liberi stabili, polimeri, biopolimeri.
  • Primele cercetari au început odata cu
    descoperirea fotoconductiei antracenului solid.
    Ulterior s-a pus în evidenta fotoconductibilitatea
    unor coloranti, biopolimeri si cromoproteine.

30
Semiconductori necristalini
  • Deoarece multe substante îsi pastreaza
    proprietatile semiconductoare în stare amorfa sau
    lichida, rezulta ca semiconductibilitatea depinde
    în mare masura de dispunerea relativa a atomilor
    vecini (ordine locala) si în mai mica masura de
    periodicitatea unei anumite retele (ordine la
    distanta). Avantajul folosirii materialelor
    semiconductoare necristaline este în principal de
    natura optoelectronica, datorita izotropiei pe
    care o genereaza absenta ordinii la distanta si
    prezenta ordinii locale pe parcursul a doar
    câtorva constante de retea.
  • S-au obtinut semiconductoare necristaline sub
    forma de depuneri subtiri prin condensarea
    vaporilor pe suporti supraraciti. Asa este cazul
    Si, Ge, As2Se3 si a compusilor de tipul A13B15.
Write a Comment
User Comments (0)
About PowerShow.com